Unde-i geru` Bobotezei ?!?

sf_ioan_botezatorulIată că suntem și în anul 2013, apocalipsa din 21 decembrie a venit, a rotunjit conturile unora și le-a golit pe cele ale naivilor după care a ”plecat… până data viitoare”. De Revelion fiecare a băut, mâncat și petrecut pe unde a putut, dar un singur lucru a lipsit totuși din cadrul acestui sezon: zăpada. Deci, ca orice român născut în cadrul climatului temperat continental ajung să mă întreb, mai mult sau mai puțin retoric desigur, unde este zăpada?

Da,da,da, o să existe destule persoane care să afirme după ce citesc acest articol că mă înșel și că zăpadă a fost. De acord cu voi zăpadă a existat, dar numai prin jumătate de țară, jumătate care de prin martie o să apară la TV prin prisma știrilor care anunță inundații și alte belele specifice. Prin sudul scumpei mele patrii România treaba este oleacă altfel și constat într-un mod ironic că iarna are interdicție și că vara are drepturi depline să prăjească tot atunci când își face simtiță prezența. Dacă am reținut bine, meteorologii au anunțat că ninsorile vor cuprinde întreag țară zilele astea, dar înafară de niște nori supărați care plutesc prin văzduh nu am văzut nici măcar un fulg de nea… probabil că sunt în grevă.

Expresia ”gerul Bobotezei” începe să devină depășită așa cum o știam căci anotimpurile încep să amestece dacă ne uităm pe fereastră iar prin cluburi dacă aruncăm o privire ”Boboteaza” este un mod reușit de a face profit. Drept urmare pot spune că ”gerul Bobotezei” se află în sufletul fiecăruia (dacă credeți în așa) și mai nou prin buzunarele patronilor. La mulți ani tuturor celor care poată numele specifice acestei sărbatori creștin-ortodoxe.

Dacă nu aveți calendar pe 2013 îl recomand pe cel oferit de Comunitatea Libre Office România

HAPPY_NEW_YEAR_ROMANIAN-2013

 

 

 

 

 

 

 

 

Licențiere:
denumirea Libre Office este propietatea intelectuală a “The Document Foundation”
imaginea cu calendarul Libre Office a fost preluată de pe saitul libreoffice.ro

No votes yet.
Please wait...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CAPTCHA ImageChange Image