Tizen, un concurent pentru Firefox OS

Tizen-LogoDe curând Organizația Mozilla a prezentat la Barcelona dispozitive mobile care rulau cu succes Firefox OS, un sistem de operare cu sursă deschisă, anuntând astfel lansarea sa oficială în competiția cu giganți precum Google, Apple sau Microsoft. Pentru o clipă am crezut că ”tabloul” este deja complet, dar m-am înșelat căci a mai apărut un nou junior care dorește să facă valuri, Tizen.

Tizen este un sistem de operare dedicat dispozitivelor mobile și în același timp este de asemenea un sistem de operare cu sursă deschisă. Pe lângă acestea Tizen se află sub patronajul entității Linux Foundation iar direcția sa în cadrul industriei este asigurată de Tizen Association. Din perspectiva susținerii treaba devine și mai interesantă căci Samsung se pregătește să renunțe la al său sistem de operare Bada în favoarea lui, iar companii precum Sprint Nextel, Intel şi Huawei Technologies sunt de asemenea interesate să producă dispozitive motorizate de acest sistem de operare.

La prima vedere titlul articolului poate părea greșit, Tizen poate fi în același timp un concurent pentru Firefox OS dar și pentru Android, Windows sau iOS. Personal am ales să fac comparația cu Firefox OS din simplul motiv că fac parte din aceiași breaslă, iar în zilele noastre gratuit nu mai este de mult același lucru cu inferior, deci eu zic că trebuie să rămânem deschiși la orice schimbare ce ține de dispozitivele mobile și sistemele de operare care le motorizează.

No votes yet.
Please wait...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CAPTCHA ImageChange Image