Fără telefon

V-ați putea imagina cum ar fi să vă descurcați fără telefonul mobil (a.k.a smartphone)? Astăzi am decis să ies la plimbare cu soția și fiica noastră iar pe lângă lucrurile necesare unui copil de 1 an și jumate, am luat și aparatul foto, căci unele momente trebuie păstrate și pentru viitor. O dată ajunși în mijlocul de transport în comun

Continuare

Android 7 Easter Egg

Sistemul de operare Android se află de ceva timp pe piață, iar Google compania care l-a creat s-a gândit să lase o amprenta asupra lui prin intermediul a ceea ce cunoaștem azi drept ”Easter eggs”, jocuri pe care utilizatori le pot descoperi după ce umblă prin setările dispozitivelor din dotare. Așa cum am precizat anterior, vechiul meu telefon a iesit

Continuare

Puțin despre Android 7

Din nefericire pentru mine acum 3 săptămâni telefonul brașovean din dotare a luat contactul cu suprafața dură a biroului meu. În urma contactului m-am ales cu un telefon ce a avut un ecran spart și dilema de a cumpăra ceva pentru al înlocui într-un timp scurt. Brașoveanul avea Android 5.1 și recunosc că a durat ceva timp până când m-am

Continuare
1 2