Steam, versiunea stabilă, disponibil pentru Ubuntu

steamIconZiua Sfântului Valentin nu cred că a fost una bună pentru dezvoltatorii programului Wine căci 14 februarie a marcat lansarea programului Steam pentru platforma linux, mai precis pentru Ubuntu Linux. Utilizatorii altor distribuții linux, cazul openSUSE, pot deja să instaleze acest program deoarece a fost creat un pachet specific și astfel tind să speculez că neoficial mai există și alte pachete precompilate pentru diferitele sisteme de operare existente din familia linux.

Pentru a celebra lansarea primei versiuni stabile a Steam pentru linux, Valve a lansat și o promoție specifică, care oferă reduceri între 50% și 75% pentru orice joc cumpărat compatibil linux, ce va dura până pe 21 februarie 2013. Pe lângă jocul gratuit Team Fortress 2, Valve a avut grijă să porteze unele dinte cele mai testate produse software din cadrul portalului de aplicații Wine, respectiv Half-Life, Counter-Strike 1.6 și Counter-Strike: Source.

Dacă sunteți curioși să aflați cum se comportă Steam în cadrul Ubuntu nu trebuie decât să descărcați versiunea 12.04 sau una mai nouă și apoi să instalați aplicația prin intermediul ”Software Center”. Ca și dependință, Steam are nevoie de Flash Player pentru redarea corectă a conținutului. Așa cum bine se știe există destule derivate ale distribuției linux Ubuntu și aici mă gândesc în mod special la Linux Mint care de asemenea poate fi compatibil cu Steam.

No votes yet.
Please wait...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CAPTCHA ImageChange Image