Jocuri pentru windows: FPS

Primul sfârșit de săptămână sub Windows după atâția ani îmi râde oarecum în față și o dată cu acest fapt și nevoia de a mă juca ceva răsare timid în utilizatorul simplu ”care sunt eu pe persoană fizică”. Counter Strike, jocurile din seria NFS sau World of Warcraft sunt niște jocuri ce nu se merită a fi ignorate decât dacă buzunarul vă permite să cumpărați aceste produse software căci piratând vă expuneți în primul rând la niște riscuri și în al doilea rând obțineți ceva care poate fi probabil pe jumătate funcțional. Astfel, doresc să vă aduc în centrul atenției, în cursul a trei sau patru articole, numeroase jocuri cu sursă deschisă ce pot fi instalate și sub Windows eliminând astfel partea negativă a piratării de produse software.

Acest prim articol este dedicat jocurilor ce fac parte din categoria FPS, First Person Shooter, un segment destul de dezvoltat în opinia mea în cadrul jocurilor cu sursă deschisă. Motoarele grafice pe care sunt bazate aceste jocuri sunt ioQuake3, Darkplaces și Cube. Indiferent că este vorba de Linux, Windows sau Mac OSX, utilizatorul are obligația să se asigure că driverul video este la zi, pentru a avea o experiență plăcută în joc.

Pentru fanii Quake3 veștile sunt chiar bune și uneori animate în culori destul de enervante în viziunea mea. Din ce am putut observa la ora actuală există destule jocuri bazate pe motorul grafic ioQuake3 iar Open Arena se merită a fi numit, din capul locului cum se zice pe la țară, cea mai bună alternativă liberă la Quake3.
[tube]http://www.youtube.com/watch?v=lCeGTniBOj8[/tube]

Continuând în aceeași direcție, dacă Open Arena nu este pe gustul vostru, atunci Tremulous vă aruncă într-un duel dintre oameni și extratereștri, un fel de Alien dacă cumva ați avut plăcerea să vedeți acele filme artistice.
[tube]http://www.youtube.com/watch?v=d-fMBBgA7LE[/tube]

Al treilea joc pe care doresc să îl menționez aici vă aruncă în universul desenelor animate dacă această comparație îmi este permisă, o combinație între Quake 3 Arena și Unreal Tournament, Warsow vine să completeze lista cu jocuri din familia Quake3.
[tube]http://www.youtube.com/watch?v=kUPlwxQ0cC4[/tube]

Pe ultimul loc am ales să plasez World of Padman, prescurtat WoP, din simplul motiv că acest joc are tendința de a nimici retina jucătorului cu un ochi mai slab sau obosit.
[tube]http://www.youtube.com/watch?v=1ppuqZlvyB0[/tube]

Jocurile trebuie să reprezinte o metodă de relaxare și nu una în care jucătorul să devină obsedat cu un anumit produs. Dacă motorul grafic Quake 3 a oferit patru jcouri destul de interesante asta nu înseamnă că lumea programelor libere se oprește aici, din contră mai există alte jocuri destul de interesante și în același timp gratuite. Motorul grafic Darkplaces este responsabil pentru apariția jocului Nexuiz care poate fi comparat cu ruda sa comercială Unreal Tournament. Nexuiz rămâne un joc destul de iubit de fanii săi chiar dacă dezvoltarea lui s-a oprit cu ceva timp în urmă.
[tube]http://www.youtube.com/watch?v=me3KeOj4MHY[/tube]

Al doilea produs marca Darkplaces este jocul Xonotic, care s-a născut din dorința de continuare a ceea ce s-a conceput în cadrul jocului Nexuiz cu un mare accent pe noutate și implementare de funcții noi. Pentru aceeia dintre voi care au probleme cu limba engleză am chiar încă o veste bună, Xonotic este tradus în limba română, astfel că vă puteți bucura de joc în dulcele grai românesc.
[tube]http://www.youtube.com/watch?v=9Zsp1ahGgWE[/tube]

Ultimul popas din cadrul acestui articol aduce în atenția posesorilor de ferestre marca Bill Gates motorul grafic Cube. Ca și în cazul jocurilor ce au la bază motorul grafic Darkplaces, avem de-a face și aici cu două jocuri înrudite. Primul joc se numește Cube 2: Sauerbraten și din perspectiva comparațiilor se poate spune că seamănă timid cu Quake 2 dar diferența majoră aici este dată de faptul că este joc liber și că are un consum redus de resurse. Jocul vă oferă posibilitatea să vă aventurați în modul single player sau să vă duelați cu alți jucători pe internet în modul multi player.
[tube]http://www.youtube.com/watch?v=RnUnlrh14BQ[/tube]

Assault Cube vine să închida lista mea cu jocuri libere din categoria FPS pe care vi le recomand. Ca și în cazul Cube 2: Sauerbraten, jocul are un consum mic de resurse și poate fi instalat pe calculatoare vechi, fiind o alternativă destul de interesantă la ceea ce Valve și respectiv Counter Strike oferă la ora actuală pe piața jocurilor.
[tube]http://www.youtube.com/watch?v=sna52nYCfMg[/tube]

Nu vă grabiți, popasul meu încă nu este gata. Fanii duelurilor cu extratereștri mai au ceva cu care să se poată delecta și anume Alien Arena. Acest joc este dezvoltat pe baza motorului grafic CRX aparținând COR Entertainment, o firmă independentă de jocuri. Am ales să aduc și Alien Arena la înaintare din simplul motiv că dezvoltatorii jocului au ales să expună public codul, oferind astfel șansa și altor contribuitori să se implice.
[tube]http://www.youtube.com/watch?v=UlNVWIsq6dk[/tube]

Și uite așa aveți la dispoziție cel puțin 9 jocuri FPS gratuite pe care le puteți da și prietenilor voștri pe un dvd la colțul blocului 🙂

No votes yet.
Please wait...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CAPTCHA ImageChange Image