Firefox 17 pentru Android

Muzica îmi suna plăcut în urechi și totuși simțeam că ceva imi lipsește de fiecare dată când porneam navigatorul de internet. Până la urmă m-am lămurit despre ce era vorba: un articol pe al meu blog. Dacă aveți un dispozitiv ce folosește sistemul de operare Android și dacă… din întâmplare urmăriți ce comentez eu pe aici, acest articol o să vă aducă o veste destul de interesantă: Firefox 17 versiunea de Android a fost lansată.

Principalul element de noutate al Mozilla Firefox 17 este mărirea spectrului de dispozitive ce pot rula navigatorul, prin introducerea suportului pentru arhitectura ARMv6. Acest lucru adaugă un număr de aproape 500 milioane de dispozitive cu Android care pot folosi Mozilla Firefox, inclusiv telefoane precum Samsung Galaxy Ace, HTC Status și ChaCha, Motorola Fire XT și LG Optimus Q. Alte elemente de noutate specifice versiunii 17 pentru Android sunt:
– suport pentru decodarea video h.264 pentru Android 4.0 și 4.1
– suport inițial pentru aplicații web
– SafeBrowsing crează un profil de dimensiuni mai mici
– repararea unor defecte de funcționare

Mai multe detalii despre Mozilla Firefox 17 pentru Android pot fi aflate din notele specifice de lansare. Pentru a descărca și testa acestă nouă versiune a navigatorului Firefox vă recomand să accesați Google Play. Personal aș fi dorit să testez această versiune a navigatorului pe tableta mea dar, se pare că aplicația nu mai este compatibilă acum deși în trecut era. Tot delfinul meu e mai bun 🙂

No votes yet.
Please wait...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CAPTCHA ImageChange Image