FileZilla

filezilla-iconProtocolul pentru transfer de fișiere (sau FTP, File Transfer Protocol) este un protocol (set de reguli) utilizat pentru accesul la fișiere aflate pe servere din rețele de calculatoare particulare sau din Internet. FTP este utilizat începând de prin anul 1985 și actualmente este foarte răspândit. Numeroase servere de FTP din toată lumea permit să se facă o conectare la ele de oriunde din Internet, și ca fișierele plasate pe ele să fie apoi transferate (încărcate sau descărcate).

Pe vremea când încă nu știam prea bine ce este Internetul am început să simt, dacă pot spune așa, gustul transferelor de fișiere prin intermediul FTP, mai precis când am descoperit cât de ușor este să îți faci propriul forum și cât de greu să îl populezi cu oameni și nu cu boți de spam. În trecut nu cunoșteam nici faptul că există programele libere astfel că foloseam SmartFTP pentru transferul fișierelor via FTP. Iată că de atunci a trecut ceva timp și am descoperit spre bucuria mea ca și promotor de programe FOSS/FLOSS, o alternativă pentru SmartFTP în ”persoana” programului numit FileZilla.

Chiar dacă nu cunosc nici acum după atâția ani tainele Internetului, cunosc totuși faptul că FileZilla este program destul de util când vine vorba de transferat/administrat fișiere folosind protocolul FTP. Pe lângă faptul că este un program liber, FileZilla suportă printre altele FTP, FTPS, SFTP, IPv6, transfer controlabil la fișierele mai mari de 4Gb, ”Drag & drop” precum și HTTP/1.1, SOCKS5 sau FTP-Proxy. O listă completă cu funcțiile FileZilla le aveți prezentate aici. Cea mai recentă versiune a programului este 3.5.3 și poate fi obținută dacă accesați această legătură. Transfer plăcut vă doresc! 🙂

No votes yet.
Please wait...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CAPTCHA ImageChange Image