Atenție la serviciile Gameloft

gameloft_iconPe lângă clasicele jocuri FPS care mănâncă spațiu pe una dintre partițiile calculatorului personal, am plăcerea de a mă delecta și cu jocuri ce necesită o conexiune de internet, Flash Player și desigur un navigator capabil. Jocurile de browser după cum sunt numite, au început să răsară cam la orice ”colț de internet”, unele chiar oferind același joc și pentru platformele mobile.

Mai de mult am prezentat două astfel de companii, respectiv Bigpoint și Gameforge, care ofereau astfel de servicii atât gratuite cât și în versiunea premium, de care eu personal sunt mulțumit atât în ceea ce privește conținutul oferit cât și din perspectiva departamentului de relații cu clienți. O dată cu trecerea la Google Chrome am ajuns să frunzăresc prin Chrome Web Store și am dat aici peste Green Farm, un joc apartinând Companiei Gameloft. În momentul creării contului am observat că Green Farm este în fază Beta, ceea ce cu siguranță duce pe oricine (sau așa ar trebui ) cu gândul că jocul mai are imperfecțiuni a.k.a buguri (defecte de funcționare).

De mai bine de o săptămână jocul nu a mers, în condițiile în care era nevoie ca măcar o dată pe zi să intru și să interacționez cu mediul virtual creat a.k.a FERMĂ. Am trecut cu vederea unele defecte de funcționare în ceea ce privește anumite sarcini si/sau obiecte obținute în timpul jocului, dar această problemă de conexiune la serverele lor alături de nesimțirea maximă de care au dat dovadă nu poate fi omisă. Pe lângă faptul că au admis, cu greu cei drept, că problema a fost la ei, le cer utilizatorilor jocului să facă o cerere către departamentul de relații cu clienții în care să ceară compensații. Din păcate pentru clienții care au plătit pentru avantaje în acest joc s-au trezit că trebuie să facă cerere pentru ceva a căror vină nu le aparține, trezindu-se în fața unui formular online care nu prea îi ajuta cu nimic.

Drept urmare, dacă vă plac jocurile de browser și urmați să investiți niște bani în ele pentru a vă maximiza performanța, aveți grijă ce companie alegeți pentru a nu sfârși în a vă certa cu niște ”inși” de la un departament de clienți care nu prea ajută ci mai mult încurcă și ignoră anumite situații, precum am descoperit că face Gameloft. Personal nu am plătit pentru vreun avantaj în acest joc, drept urmare consider pierderile din spațiul virtual ca fiind neînsemnate.

Licențiere: denumirile Gameloft și Green Farm, precum și emblema Gameloft sunt proprietatea intelectuală a Gameloft Inc

No votes yet.
Please wait...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CAPTCHA ImageChange Image